Tragerile în poligon, artificierii și pirotehniștii în atenția Poliției Neamț


Verificări privind modul de desfășurarea a operațiunilor efectuate de artificieri și pirotehniști și monitorizarea tragerilor efectuate în poligon

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Până la sfârșitul acestui an, polițiștii Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe periculoase împreună cu cei din cadrul structurii de ordine publică, vor efectua verificări, în cadrul unui plan de măsuri dispus la nivel național, privind legalitatea desfășurării operațiunilor cu explozivi de uz civil și a tragerilor efectuate în poligon.

Astfel, vor fi verificate poligoanele autorizate, societățile comerciale autorizate să efectueze operațiuni cu explozivi de uz civil de pe raza județului, artificierii și pirotehniștii, persoanele juridice autorizate pentru a deține și folosi arme și muniții, printre care și asociațiile de vânătoare.

Polițiștii vor avea în atenție și modul de respectare a prevederilor legii privind vânătoarea, de către cetățenii străini participanți la o vânătoare organizată. – se arată într-un comunicat al Poliției Neamț

Aducem în atenția cetățenilor următoarele aspecte legale:
ART. 37, din Legea 295/2004 privind regimul armelor și a muniției:
Uzul de armă de vânătoare
(1) Titularul dreptului de a purta şi folosi arme de vânătoare poate face uz de arma înscrisă în permisul de armă numai asupra vânatului pentru care a fost autorizat, precum şi pentru antrenament în poligoanele autorizate în condiţiile legii.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), armele de vânătoare pot fi folosite şi în caz de legitimă apărare, stare de necesitate ori caz fortuit, în condiţiile legii.
(3) În cazul armelor de vânătoare semiautomate este interzisă schimbarea sau modificarea încărcătorului sau camerei cartuşului, astfel încât să permită transformarea în arme ale căror încărcător şi cameră pot ţine mai mult de 3 cartuşe.
Conform art. 37 din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:
a) orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;
b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Dan Mihail B.
PUBLICITATE