Traficul rutier din Neamț e supravegheat, azi, de un elicopter


Polițiștii nemțeni au acționat pe DN2, alături de colegii din județele Bacău și Iași, pentru reducerea excesului de viteză și, implicit, a accidentelor rutiere

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În cadrul unei acțiuni integrate, coordonată de Direcția Rutieră din cadrul IGPR, polițiștii nemțeni alături de cei băcăuani și ieșeni au desfășurat activități de monitorizare și supravegherea traficului rutier în data de 12.08.2016, intervalul orar 14.00-20.00.

Combaterea vitezei excesive și prevenirea consecințelor grave rezultate din această abatere de la regimul circulației pe drumurile publice au reprezentat principalul scopul al acestei acțiuni comune.

Tronsonul de drum cu risc accidentogen pe care s-a acționat a fost DN2, Secuienii Noi-Hanul Ancuței, fiind angrenate patru autospeciale radar din cadrul IPJ Neamț și alte două autovehicule ale inspectoratelor vecine, poziționate de-a lungul tronsonului de drum și la limita celor două județe.

Polițiștii au constatat 89 de abateri privind normele de circulatie rutiera și au sancționat 59 de conducători auto care au depășit limita tronsonului respectiv de drum. Au fost reținute 2 permise de conducere pentru depășirea vitezei legale cu 50km/h.

În cadrul măsurilor dispuse la nivel național pentru asigurarea climatului de siguranță în minivacanța prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în ziua de 14 august traficul rutier de pe raza județului Neamț va fi supravegheat  din aer de un elicopter al I.G.Av.

Poliţiştii recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, să evite depăşirile riscante, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule, mai ales atunci când carosabilul este umed.

Pentru o siguranță în trafic:

Verificaţi starea autovehiculului, asiguraţi-vă de buna funcţionare a frânei de serviciu, a celei de mână, a instalaţiilor de iluminare-semnalizare!
Nu uitaţi triunghiurile reflectorizante şi trusa medicală de prim-ajutor!
Discuţiile intense în timpul conducerii autovehiculului, vorbitul la telefonul mobil, vă pot distrage atenţia în momente vitale.
Folosiţi corect luminile pe timp de zi, de noapte sau ploaie abundentă!
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau vehicule!
Oboseala la volan vă poate fi fatală! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
Respectați indicaţiile agenţilor de circulaţie, în cazul unui blocaj în trafic sau în condițiile restricţionării temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum!

Comunicat Poliția Neamț
PUBLICITATE