Tarifele RCA cresc în medie cu 9-11%. Vezi noile prețuri anunțate de ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat tarifele de referinţă pentru poliţele auto obligatorii (RCA), iar tariful de referinţă mediu ponderat în funcţie de numărul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice este de 756 lei, comparativ cu 692 lei, cel anterior, în urcare cu 9%, iar pentru persoane juridice este de 1.752 lei cu 11% mai mare decât tariful anterior de 1574 lei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Pe de altă parte, ASF spune ca șoferii care ajung la clasa maximă de bonus (B8) primesc o reducere de 50% a tarifului de primă, față de 32% cât era prevăzut de reglementările anterioare. 

Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat vineri (23 februarie) noile tarife de referință pentru polițele auto obligatorii (RCA), conform prevederilor Legii nr. 132/2017 și a Normei 22/2017 privind metodologia de calcul a acestora.

Tarifele de referinţă au fost calculate, potrivit prevederilor legale, de o companie independentă – Deloitte Audit SRL – în funcţie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică), de vârsta asiguraţilor în cazul persoanelor fizice, precum şi de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri).

Tariful de referinţă este un reper pentru consumatori în ceea ce priveşte preţul poliţelor auto obligatorii şi reprezintă, împreună cu factorul N, elementele în baza cărora este stabilit pragul aferent încadrării unui asigurat în categoria de client cu risc ridicat.

Schimbarea relativă a primei de risc de referinţă comparativ cu cea din tariful de referinţă anterior nu este consistentă la nivelul tuturor categoriilor de autovehicule, existând atât scăderi, cât şi creşteri de valoare.

Tarifele de referinţă vin în contextul creat de cadrul legislativ primar şi secundar actual, care introduce prevederi şi instrumente noi pentru piaţă. Printre acestea se numără şi un sistem de Bonus-Malus care răsplăteşte comportamentul corect în trafic. Acum şoferii care ajung la clasa maximă de bonus (B8) primesc o reducere de 50% a tarifului de primă, faţă de 32% cât era prevăzut de reglementările anterioare.

La data de 31.12.2017, conform datelor disponibile din baza de date CEDAM, aproximativ 83% din poliţele RCA pentru persoane fizice se află în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8 aflându-se 48% din poliţe. Pentru persoanele juridice, aproximativ 76% din poliţe se află în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8 aflându-se 26% din poliţe.

Astfel, ca urmare a modificării legislaţiei cu privire la sistemul de Bonus-Malus, reducerile procentuale disponibile sunt mai mari decât au fost aplicate în trecut.

Tariful de referinţă mediu ponderat în funcţie de numărul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice este de 756 lei, comparativ cu 692 lei conform tarifului de referinţă anterior (+9%), iar pentru persoane juridice este de 1.752 lei comparativ cu 1.574 lei conform tarifului de referinţă anterior (+11%).

Publicarea tarifelor de referinţă reprezintă un demers ce conduce la creşterea transparenţei, la informarea şi la transmiterea către consumatori a unor informaţii corecte şi complete cu privire la poliţele RCA. Tarifele de referinţă nu reprezintă tarife la care sunt încheiate poliţele RCA în piaţă.

PUBLICITATE