Târgu-Neamț: Doi ani de închisoare, pentru ucidere din culpă, după ce băiatul lui a căzut de pe casă

Bărbatul din Târgu-Neamț, acuzat de ucidere din culpă după ce băiatul lui, în vârstă de 14 ani, a căzut de pe casă și a murit, a fost condamnat de Judecătoria Târgu-Neamț la 2 ani de închisoare cu suspendare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Reamintim că în noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2017, tatăl băiatului, om de afaceri din Târgu-Neamţ şi şef al unui partid din zonă, a venit acasă băut. Iar între el şi soţia sa a izbucnit o ceartă. Copilul ar fi sărit în apărarea mamei, iar apoi s-a refugiat pe acoperişul casei pentru a scăpa de furia tatălui, a alunecat şi a căzut de la o înălţime de şase metri. Băiatul a ajuns în comă la Spitalul din Piatra Neamţ, unde a fost operat, dar nu a supravieţuit. (vezi articolul – AICI)

Conform deciziei instanței, condamnă pe inculpatul M. C.-C., la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă (…). În baza dispoziţiilor art. 91-92 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 2 ani. 

Decizia nu este definitivă.

Solutia pe scurt: H o t ă r ă ş t e: Condamnă pe inculpatul M. C.-C., la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În baza dispoziţiilor art. 91-92 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 2 ani. În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: – să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de către acesta; – să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; – să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; – să comunice schimbarea locului de muncă; – să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2,3 Cod penal, impune inculpatului ca pe perioada termenului de încercare să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze 120 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul serviciilor publice din cadrul Consiliului Local al comunei Urecheni. Atenţionează pe inculpat cu privire la dispoziţiile art. 96 Cod penal, care reglementează revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Ia act că partea vătămată R. M. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

PUBLICITATE