Tânăr din Bacău, beat și fără permis, prins de polițiști în județul Neamț

La data de 21 mai a.c., polițiștii Secţiei 3 de Poliţie Săbăoani, au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma testării conducătorului auto cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, după verificările efectuate de polițiști, a rezultat faptul că tânărul nu poseda permis de conducere.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

PUBLICITATE