Soluții de la Consiliul Județean pentru 3 probleme URGENTE din Neamț


Soluţii pentru trei probleme stringente din judeţ

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conducerea Consiliului Judeţean Neamţ – preşedintele Emilia Arcan şi vicepreşedinţii Dan Manoliu şi Daniel Vasiliu Macovei, şi câţiva directori de direcţii – au făcut o deplasare în comuna Alexandru cel Bun şi la Pângăraţi, pentru a identifica la faţa locului soluţii la unele probleme stringente.

15Una are legătură cu tinerii care ajung la 18 ani şi trebuie să părăsească centrele de educaţie incluzivă, dar nu au familie în care să fie primiţi şi au nevoie şi de asistenţă de specialitate. Pentru aceştia s-ar putea crea un spaţiu adecvat necesităţilor lor la Şcoala Vaduri din comuna Alexandru cel Bun. „Trebuie să identificăm un spaţiu care să se preteze pentru buna funcţionare a unui serviciu specializat pentru persoanele care au depăşit vârsta de 18 ani, au terminat şcoli speciale şi au nevoie de protecţie socială pe mai departe, pentru că au diverse afecţiuni. Există o listă cu multe astfel de cazuri pentru care trebuie să găsim o rezolvare. Aceşti oameni nu au familie ori 12alternativă pentru susţinere, ceea ce presupune îngrijire, asistenţă de specialitate şi suport. Sunt oameni cu deficienţe, care provin din toate zonele judeţului. La Şcoala Vaduri, care a fost reabilitată şi nu are utilitate în prezent, se poate face o recompartimentare pentru asigurarea condiţiilor de cazare pentru astfel de cazuri sociale. Primarul Ion Rotaru este de acord că o predea către noi, pentru ca mai departe să putem obţine avizele necesare impuse de legislaţie referitoare la standardele rezidenţiale. Dacă nu îi dăm utilitate, clădirea se degradează, de alocuri deja putând fi văzute «urme» serioase ale copiilor care nu găsesc ceva mai bun de făcut decât să o distrugă şi au început cu izolaţia exterioară. Capacitatea este de 50 de locuri “, a declarat Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.

6Următoarea oprire a autorităţilor judeţene a fost la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, unde au fost văzute ultimele realizări cu fonduri de la Consiliul Judeţean sau alte surse de finanţare şi apoi s-a făcut o deplasare pe drumul ce duce de la unitatea spitalicească spre blocurile unde trăiesc circa 60 de familii – în special cazurile sociale din comunitate. Traseul respectiv, cu o lungime de circa 600 de metri, este foarte greu de străbătut, în special iarna ori când plouă, motiv pentru care microbuzul şcolar nu îi mai aduce pe elevi aproape de casă, aceştia fiind nevoiţi să meargă în condiţii extrem de grele, prin pădure, gropi şi noroi. În acest an, Consiliul Judeţean va repara drumul respectiv, fiind alocate fonduri în acest sens.

3Ultimul popas al autorităţilor a fost în parcarea de la Pângăraţi, care va fi modernizată în 2016, cu fonduri de la bugetul judeţului. Pentru a se putea materializa acest proiect, legislativul judeţean va merge pe o colaborare cu Administraţia Parcului Naţional Ceahlău, care îşi va lărgi limitele, incluzând parcarea de la Pângăraţi.

Comunicat de presă al Consiliului Județean Neamț

PUBLICITATE