Situația drumurilor la Roman, după trei zile de ninsori și viscol


Primarul Lucian Micu a susţinut astăzi, 9 ianuarie, prima conferinţă de presă de la momentul preluării atribuţiilor de primar al municipiului Roman, pentru a-i informa pe romaşcani, şi cu ajutorul presei, asupra principalelor activităţi din acest început de an.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, după trei zile în care a nins aproape continuu şi a viscolit puternic, pe toate străzile şi aleile din oraş s-a intervenit.
Circulaţia şi în timpul weekendului s-a desfăşurat bine în oraş, nefiind înregistrat niciun eveniment rutier.

Din această dimineaţă, dat fiind faptul că s-a oprit ninsoarea, beneficiarii Legii 416 au primit ca sarcină să intervină pentru deszăpezirea aleilor din parcuri, precum și a potcoavei din Piața Centrală. De asemenea, începând de luni s-a trecut şi la încărcarea zăpezii de pe lateralele străzilor, pentru a se facilita accesul către locurile de parcare. Cu precădere se va interveni în zonele instituțiilor publice și ale spațiilor comerciale.

Deocamdată Artera Roman Est rămâne închisă, se intervine pentru deszăpezirea ei.

La adăpostul Casa Speranţei se asigură permanenţa, aici fiind găzduite peste noapte 9 persoane care nu au locuinţă, cărora li s-a asigurat şi hrană.

Primarul Lucian Micu face un apel şi la agenţii economici şi asociaţiile de proprietari să dea dovadă de simţ civic şi să degajeze căile de acces. În continuare, romaşcanii sunt invitaţi să apeleze la numărul de telefon 0233.984 în cazul în care au nevoie de ajutor sau vor să sesizeze o problemă.

D.M.B.
sursa: Primăria Roman
PUBLICITATE