Simpozion la Piatra Neamţ: „Moş Gheorghe Lazăr – Sfântul oraşului nostru”

Evenimentul va avea loc joi, 22 iunie, ora 18:00, la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu”  şi îi va avea ca invitaţi pe părintele ieromonah Vasile Nica de la Mănăstirea Bistriţa, pe scriitoarea şi publicista Raluca Naclad, pe părintele şi poetul Dorin Ploscaru şi pe scriitorul Dan Iacob. Moderatorul întâlnirii va fi părintele Valentin Tofan, protoiereul Protopopiatului Piatra Neamţ.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Cu binecuvântarea şi la sugestia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, am luat hotărârea de a organiza acest simpozion dedicat nevoitorului Gheorghe Lazăr, propus spre canonizare sub denumirea de Sfântul Gheorghe Pelerinul, cu data de prăznuire 17 august. Moşul Gheorghe Lazăr, aşa cum este îndeobşte cunoscut de credincioşi, a trăit timp de mai bine de 20 de ani în turnul-clopotniţă al Bisericii Sfântul Ioan Domnesc din Piatra Neamţ. Deşi evenimentul este unul de popularizare a vieţii şi nevoinţelor Moşului Gheorghe Lazăr, am aflat că acest nevoitor este foarte cunoscut în zonă, mulţi credincioşi din oraşul Piatra Neamţ şi împrejurimi auzind despre acesta de la părinţi sau bunici. Organizarea simpozionului face parte din manifestările religioase ale Zilelor Oraşului Piatra Neamţ, care vor cuprinde slujiri arhiereşti, procesiunea cu sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Iosif de la Varatic, precum şi sfinţirea unui apartament dedicat activităţilor Pro Vita”, a declarat pr. protopop Valentin Tofan.

Intrarea la simpozion va fi liberă.

PUBLICITATE