Senatorul Eugen Țapu: „Tineret și Sport – doar titulatura dată unui minister, nimic mai mult!”

Senatorul Eugen Țapu-Nazare (PNL Neamț) a adresat o interpelare Ministrului Tineretului și Sportului, pe tema neimplicării ministerului în privința respectării promisiunilor electorale şi a programului de guvernare PSD-ALDE, respectiv susținerea atât prin cadrul legislativ, cât și financiar, a domeniului Tineret și Sport:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Doamnă Ministru,

În România există tineri talentați la handbal, baschet, fotbal, tenis, dar și la alte sporturi. Numai că, drumul spre performanță sau măcar spre evoluție, pentru unii dintre aceștia, presupune sacrificii financiare din partea familiei, întrucât statul nu le oferă tinerilor încă posibilitatea de a practica un sport în cadrul instituției de învățământ, într-un spațiu amenajat adecvat, fără costuri. Există, într-adevăr, cluburi sportive care se află sub directa subordonare a ministerului de resort, însă pentru mulți dintre copii ar fi mult mai facil să practice unele sporturi în incinta unității școlare ori în proximitatea acesteia. Mai mult decât atât, există zone în țară unde accesul tinerilor la un club sportiv este anevoios, din cauza distanței prea mari. Ca atare, mulţi copii, mai ales cei din zonele defavorizate, în afara orelor de educație fizică pe care le desfășoară în școală, nu au șansa de a practica un sport. Asta, deşi tineretul reprezintă viitorul țării şi ar trebui să i se ofere posibilitatea, încă din școală, de dezvoltare a aptitudinilor şi spre o ramură sportivă!

Doamnă Ministru, având în vedere „sportivul” Program de guvernare al PSD-ALDE, foarte curând „ştafeta ministerială” pornită din „blocstartul minciunii” va ajunge la al patrulea schimb, iar, din păcate, rezolvarea problemelor ce ţin de domeniul Tineret şi Sport va rămâne la stadiul de promisiune electorală bazată pe vorbe goale!

Neimplicarea ministerului de resort, cât şi cea a guvernului în ansamblu, în privința respectării promisiunilor electorale şi a programului de guvernare PSD-ALDE, respectiv susținerea atât prin cadrul legislativ, cât și financiar, a domeniului Tineret și Sport, m-a determinat, Doamnă Ministru, să vă adresez următoarele întrebări, la care aştept răspunsuri concrete şi motivate:

  1. Când va fi adoptată noua Lege a Tinerilor, luând în considerare cerințele, standardele și exigențele Uniunii Europene?
  2. Care sunt activitățile desfășurate de către Consiliul Național al Mișcării Sportive din România, la un an de la constituire?
  3. Cum susţine ministerul de resort sportul de performanță în rândul tinerilor? Există vreo strategie ministerială în acest sens?
  4. Ce demersuri a inițiat Ministerul Tineretului si Sportului pentru a sprijini profesorii specializați pe ramuri sportive, în vederea deplasării acestora în zonele defavorizate?
  5. Pentru taberele sportive, respectiv recompensarea competițiilor sportive, ce fonduri aţi alocat în actualul exerciţiu bugetar?
  6. Care sunt unitățile școlare ce vor beneficia de baze sportive și cabinete de medicină sportivă complet utilate, dar și școlile principale din comune unde se vor construi baze sportive minimale? Există, la nivelul ministerului, o listă aprobată cu aceste unităţi şcolare și un plan al implementării acestor proiecte? Care sunt valorile de cost și sursele de finanțare pentru aceste proiecte de investiții?
  7. Pentru anul școlar 2018-2019, care este planul ministerului de resort în privința introducerii activităților sportive extrașcolare în programul săptămânal al elevilor? – este interpelarea adresată de Eugen Țapu-Nazare
PUBLICITATE