Senatorul Eugen Țapu interpelează Guvernul pe tema promisiunilor electorale privind adoptarea Codului economic

Senatorul Eugen Țapu-Nazare a adresat o interpelare  premierului Viorica Dăncilă, pe tema neonorării promisiunii electorale privind adoptarea Codului economic:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Doamnă Prim-Ministru,

În campania electorală care a precedat alegerile generale din decembrie 2016, Partidul Social Democrat a promis, în ceea ce priveşte mediul de afaceri din România, adoptarea la 1 iulie 2017 a unui Cod economic, cu intrare în vigoare la 1 ianuarie 2018, prin care să fie grupată legislaţia economică şi care să includă Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Legea evaziunii fiscale, Legea societăţilor comerciale etc., maxim 500 pagini. Această promisiune electorală nu a fost îndeplinită, în schimb a fost adoptată „Revoluţia fiscală” care a generat numai probleme pentru mediul de afaceri. Prin Hotărârea Parlamentului nr. 1/2018 privind acordarea încrederii guvernului pe care îl conduceţi, termenele privind adoptarea şi intrarea în vigoare a Codului economic au fost decalate, fără ca guvernul să explice mediului de afaceri din România motivele ce au stat la baza luării acestei decizii. Astfel, prin actualul program de guvernare, cabinetul pe care îl conduceţi, în ceea ce priveşte mediul de afaceri,  şi-a asumat următoarele măsuri, citez:

“Simplificare. Includerea tuturor legilor care vizează domeniul economic într-un pachet legislativ unitar ce va fi pus gratuit la dispoziţia tuturor agenţilor economici şi persoanelor fizice care desfăşoară activităţi independente. Eliminarea din acest pachet legislativ a tuturor prevederilor contrare (care se bat cap în cap), precum şi reducerea numărului de articole şi capitole cu peste jumătate din numărul actual sunt condiţii obligatorii. Codul legislativ va purta numele „Codul Economic al României” şi va cuprinde Codul Fiscal, Codul de Procedură Fiscală, Legea de Înfiinţare a Societăţilor Comerciale, Legea Evaziunii Fiscale şi toate celelalte legi cu caracter economic;
Deschidere. Codul Economic al României va fi dezbătut cu patronatele, cu Asociaţiile Oamenilor de Afaceri şi cu cei care desfăşoară activităţi independente în toate ramurile economiei, cu sindicatele, dar şi cu ONG-uri, Autorităţi Publice Locale, alte autorităţi publice interesate, asociaţii ale cetăţenilor, firme de consultanţă interne şi internaţionale, toată clasa politică;
Transparenţă. Codul Economic al României, odată dezbătut şi asumat de către toţi cei care vor participa la îmbunătăţirea lui, prezentaţi mai sus, va intra în dezbatere parlamentară în 2018;
Stabilitate. Odată aprobat de Parlamentul României, Guvernul va cere un moratoriu celorlalte forţe politice din Parlament, prin care nicio formaţiune politică să nu mai iniţieze propuneri legislative privind modificarea noului Cod Economic al României pentru cel puţin o perioadă de 5 ani de zile.
Predictibilitate. Adoptarea Codului Economic al României se va face cu cel puţin 6 luni înainte de a intra în vigoare.
Respect. Modificările propuse în Codul Economic al României vizează, cu prioritate, creşterea respectului de care trebuie să se bucure cei care desfăşoară o activitate economică în România din partea statului român. De aceea, vom simplifica birocraţia prin reducerea masivă a numărului de taxe”, am încheiat citatul.
Doamnă Prim-Ministru, având în vedere cele reliefate mai sus, vă adresez rugămintea de a-mi transmite clarificări cu privire la:

motivele ce au împiedicat coaliţia de guvernare să adopte Codul economic, conform promisiunilor din campania electorală;
acţiunile concrete întreprinse de Cabinetul pe care îl conduceţi şi promise mediului de afaceri din România, respectiv „simplificare, deschidere, transparenţă, stabilitate, predictibilitate şi respect” .

PUBLICITATE