Senatorul de Neamț Eugen Țapu-Nazare susține demersul medicilor de familie

Conform unor analize făcute de Federaţia Naţională a patronatelor şi a Sindicatului Medicilor de Familie, în următorii 10 ani, doi din trei români riscă să rămână fără medic de familie, odată cu îmbătrânirea populaţiei şi creşterea alarmantă a bolilor ce creează o presiune economică şi socială: boli cardiovasculare, oncologice, respiratorii sau inflamatorii. – este mesajul senatorului nemțean Eugen Țapu-Nazare, care trage un semnal de alarmă:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Birocraţia absurdă dar şi subfinanţarea acestui segment medical, face ca medicina de familie să se îndepărteze tot mai mult de utilitatea pentru care a fost înfiinţată. În acelaşi timp, aceste cauze vor duce la blocarea programelor naţionale ale Ministerului Sănătăţii care se desfăşoară prin intermediul medicinii de familie.

Ultimele măriri de salarii din sectorul bugetar au creat o stare de conflict între veniturile salariale ale medicilor/asistenţilor din spitale şi cele din cabinetele medicilor de familie. Astfel, un medic de familie ajunge să câştige cât o asistentă din spital şi de la 5 până la 10 ori mai puţin decât un medic specialist din spital.

Acest lucru va face ca medicii de familie să părăsească sistemul, iar tinerii absolvenţi să refuze această specialitate. Astăzi avem peste 700 de localităţi la nivelul ţării unde nu există medici de familie. Acest lucru se va reflecta cât de curând şi în gradul de sănătate al populaţiei pentru că nedepistarea din timp a afecţiunilor va face ca ele să degenereze şi să ducă la o cheltuială şi mai mare pentru sistemul de sănătate.

Pe această cale, somez guvernul PSD să trateze cu responsabilitate această gravă problemă a sistemului medical şi să aloce un minim de 10% din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor de Sănătate, faţă de 5.8% cât este în prezent, pentru a echilibra finanţarea sistemului public de sănătate, aşa cum cer şi sindicatele şi patronatele medicilor de familie. – mai precizează senatorul PNL

PUBLICITATE