Scandalul din PNL Neamț, o gură de aer pentru un PSD îngenuncheat

Disputa internă din PNL Neamț a reușit o mare contra-performanță: a mutat atenția presei și opiniei publice de la marile probleme cu care se confruntă PSD Neamț.

Arestarea președintelui PSD Ionel Arsene, apoi plasarea lui sub control judiciar a trecut sub tăcere sau uitare. Nimeni nu mai pare interesat de acest subiect. La fel și informațiile bombă din dosarele instrumentate acum la DNA sunt umbrite de proaspătul scandal din interiorul PNL Neamț.

Pentru prima dată în istorie, PSD Neamț a avut un președinte arestat și apoi suspendat. Deși este una dintre cele mai importante organizații din țară, nu mai are reprezentare la nivel național.(vezi articol – AICI) Nimeni nu mai discută despre acest lucru, spațiul public fiind ocupat cu evenimentele din jurul PNL.

Foarte bine a remarcat acest lucru președintele PNL, Ludovic Orban, care a declarat: …nu pot să accept ca unii să demită pe „nepusă masă” primari de municipii aflați în funcție. Păi ce alt serviciu mai mare poți să faci PSD-ului într-un municipiu decât să demiți din funcția de președinte al organizației municipale primarul PNL.(vezi articol – AICI)

În ultimul an am văzut o Organizație Municipală activă, atacând PSD în conferințe de presă, prezentă în cartiere la discuții cu populația și destul de eficientă în comunicare și implicare locală.

Au existat într-adevăr motive reale, temeinice și de necontestat pentru ca acest conflict intern din PNL Neamț să izbucnească tocmai acum, când PSD-ul este la pământ? E o întrebare care tot mai mulți și-o pun.

Oricum, un PSD îngenunchiat la Neamț, cu un președinte sub control judiciar și o organizație debusolată se pare că a primit un sprijin mediatic nesperat prin dizolvarea de către PNL Neamț a Organizației Municipale.

loading...