S-a stabilit ordinea pe buletinul de vot la Consiliul Județean Neamț


Biroul Electoral Judeţean (BEJ) a stabilit, prin tragere la sorţi, ordinea pe buletinul de vot a formaţiunilor care au depus liste de candidaţi pentru cele 35 de mandate de consilier judeţean.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

1 PNL
2 PSD + UNPR
3 ALDE
4 M10
5 PND  
6 PRU
7 PSRO
8 PMP


Instituţia prefectului continuă să-şi îndeplinească atribuţiile de organizare a alegerilor locale la nivelul judeţului, astfel încât cei 470.816 de alegători să-şi poată exercita dreptul de vot, în condiţii de legalitate şi normalitate.

Astfel, de la declanşarea acestei activităţi şi până în prezent au fost parcurse toate etapele prevăzute în calendarul alegerilor.

Prin ordin al prefectului a fost  stabilită Comisia tehnică judeţeană şi Grupul tehnic de lucru al acesteia; numerotarea circumscripţiilor electorale municipale, orăşeneşti şi comunale; dimensiunea ştampilelor care vor fi folosite la alegerile locale; precum şi stabilirea numărului de consilieri judeţeni (35) şi locali (1115).

Prin tragerea la sorţi de la Tribunalul Neamţ, au fost desemnaţi cei 2 magistraţi din componenţa Biroului Electoral Judeţean, precum și președinții și locțiitorii acestora de la birourile electorale de circumscripție municipale, orășenești și comunale, ulterior toate birourile electorale fiind completate  cu reprezentanţii partidelor politice.

S-a întocmit documentaţia şi au fost achiziţionate şi predate ştampilele birourilor electorale de circumscripţie.

Respectând procedura de achiziţie publică, a fost stabilită firma  şi s-a semnat contractul de tipărire a buletinelor de vot.

De asemenea la solicitarea Instituţiei prefectului,  primarii au emis dispoziţii pentru stabilirea locurilor speciale de afişaj electoral, care au fost centralizate la nivelul instituţiei.

Conform procedurilor, s-a solicitat autorităţilor administraţiei publice locale, transmiterea de informaţii cu privire la numărul de cabine ce se vor amenaja în fiecare din cele 486 de secţii de votare.

Au fost întocmite ,,Lista cu propuneri persoane operatori calculator” si ,,Lista cu solicitări privind înscrierea în Corpul experţilor electorali”, liste care au fost transmise la Biroului județean Neamț al Autorității Electorale Permanente.

Totodată, Instituţia prefectului, a organizat o întâlnire cu primarii şi secretarii comunelor, oraşelor şi municipiilor din judeţ, precum şi cu serviciile publice deconcentrate cu responsabilităţi în alegeri, pentru a li se face cunoscute sarcinile ce le revin potrivit legii, în vederea organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor parlamentare.

Deasemenea, a avut loc o instruire cu preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie şi ale locţiitorilor acestora.

Împreună cu Serviciul de Transmisiuni Speciale, au fost  desfăşurate 4 sesiuni de evaluare (pe centre zonale Piatra Neamț, Roman, Tîrgu Neamț și Bicaz) a informaticienilor de la birourile electorale de circumscripție

           „Instituţia prefectului ia toate măsurile organizatorice necesare pentru ca alegerile să se desfăşoare în condiţii de legalitate, fără probleme. Pentru prevenirea votului ilegal, pentru prima dată în cadrul unui proces electoral, prezenţa la vot, din data de 5 iunie, va fi monitorizată printr-un sistem informatic. În ceea ce priveşte calendarul de organizare a alegerilor, este respectat etapă cu etapă. Urmează demararea acţiunii de tipărire a buletinelor de vot, ridicarea a 22 de tone de hârtie necesară pentru tipărirea buletinelor şi mai apoi, după stabilirea necesarului de cadre pentru asigurarea pazei, va avea loc o  instruire a celor implicaţi în asigurarea pazei şi ordinii publice, atât în perioada premergătoare cât şi în timpul desfăşurării alegerilor.”, a declarat prefectul judeţului Neamţ, Niculina Dobrilă.

PUBLICITATE