Rotaract Piatra Neamț organizează a patra ediție a concursului și expoziției de fotografie cu tema „Patru”

Clubul Rotaract Piatra Neamț organizează în perioada 16.10.2017-17.11.2017 a patra ediție a concursului și expoziției de fotografie cu tema „Patru”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Concursul dorește să descopere fotografi și fotografii care să expună într-un mod creativ, provocator, interesant, original, tema aleasă – „Patru„.

Înscrierile se fac la adresa de email: contact@rotaractpiatraneamt.ro

Toate înscrierile vor fi postate pe pagina de Facebook a Clubului Rotaract Piatra Neamt unde pot primi like-uri/reacții ce vor fi contorizate pentru jurizare.

ETAPA 1: ÎNSCRIERILE

Perioada de înscriere a fotografiilor va fi de 20 zile între 16 octombrie și 4 noiembrie 2017. Participanții vor avea dreptul de a înscrie în concurs cel mult 3 fotografii care să respecte regulile descrise mai jos. În această perioadă evenimentul va fi promovat atât în presa locală scrisă cât și în social media, în special pe pagina oficială de facebook a clubului. Fotografiile înscrise în concurs vor fi postate pe pagina clubului, unde concurenții vor aduna like-uri de la public, acestea reprezentând procent din punctajul final al jurizării.

ETAPA 2: PRESELECȚIA

Datorită spațiului limitat din cadrul Galeriei Era și pentru a păstra un aspect cât mai plăcut, la finalul perioadei de înscriere, va exista o preselecție unde juriul va analiza înscrierile și vor selecta fotografiile ce urmează a fi expuse. Participanții vor fi anunțați telefonic dacă fotografiile lor au fost selectate.

ETAPA 3: EXPOZIȚIA ȘI PREMIEREA

Expoziția va avea loc în cadrul evenimentului organizat în parteneriat cu Galeria Era vineri, 17 noiembrie 2017, ora 18:00, la Central Plaza Hotel – Piatra Neamț și vor rămâne expuse până pe 1 decembrie. Castigătorii vor fi premiați în seara zilei de 17 noiembrie în cadrul expoziției.

Fotografiile expoziției de anul acesta, vor fi printate în format A3+.

JURIUL

Juriul va fi format din Roxana Pricop – jurnalist și consultant comunicare, atelier47.ro, Șerban Bogdan – fotograf și doi membri Foto Club Neamț – Ciprian Babor și invitatul special al acestei ediții – Ionuț Ștefănescu.

REGULAMENTUL CONCURSULUI

Concursul nostru dorește să descopere fotografi și fotografii care să expună într-un mod creativ, provocator, interesant, original, tema aleasă – „Patru”.

Fotografiile trebuie:

– Să aparțină participantului;
– Să aibă titlu și descriere;
– Să se încadreze în tema „Patru”.
Patru, 4 , IV, a patra, al patrulea, o pătrime, un sfert,pătrimi, câte patru, toate patru, de două ori două, între 3 și 5 . Tu cum întelegi și percepi cuvântul patru ? Exprimă ceea ce simți și întelegi prin fotografie.
– Să aibe o abordare originală și artistică asupra temei.
– Să nu fie trucate, dar pot fi editate minim (postprocesate). Prelucrarea excesivă (precum sky replacement, overlays, etc) nu va fi acceptată;
– Să fie maxim 3 fotografii de participant;
– Fotografiile trimise pe adresa de mail trebuiesc să aibă MINIM 4000 pixeli pe latura lungă și să fie în format JPEG.
– Fotografiile trimise nu trebuie să aibă aplicat watermark/semnături/logo.
– Nu sunt acceptate fotografiile înscrise în edițiile anterioare.
– Pentru concurentii cu varsta sub 18 ani, este obligatoriu acordul părinților/tutorelui legal.

MAIL-UL CU INSCRIEREA trebuie să conțină următoarele informații:

Subiect Mail: Concurs de fotografie – Patru;
Nume fotograf;
Titlu și descriere pentru fiecare fotografie;
Email la care puteți fi contactat;
Număr de telefon – necesar pentru a fi informat dacă fotografiile tale au fost selectate să apară în expoziție;
Opțional: link catre pagina de facebook a dumneavoastră pentru a vă putea eticheta în fotografiile înscrise

JURIZAREA

– Membrii juriului vor avea dreptul de a cere participanților fotografiile originale pentru a le analiza autenticitatea, dar și de a vedea retușurile/modificările aduse acestora. Regulile de copyright vor fi respectate.
– Vor fi contorizate doar like-urile/reacțiile primite la fiecare fotografie ce va apărea pe pagina de facebook a clubului. Nu vor fi luate în considerare like-urile/reacțiile primite la share-uri.

Punctajul final se va face astfel:

– 15% – like-urile/reacțiile publicului la fotografiile selectate pentru expoziție(strânse până pe data de 16 noiembrie 2017 ora 22:00);
– 25% – votul publicului prezent în timpul vernisajului;
– 60% – punctajul juriului.

Premiile:

– Locul 1 – Samsung S8;
– Locul 2 – Smartphone;
– Locul 3 – Smartphone.
Premii sunt oferite de Clinica GSM.

Fotografiile câștigătoare, locul 1, locul 2 și locul 3 , cu acordul deținătorilor, vor fi licitate la „Balul de Caritate” ce urmează a fi organizat de către Clubul Rotaract Piatra Neamț, având drept scop strângerea de fonduri pentru o cauză nobilă.

Observații:
Pentru ca fotografiile selectate să fie expuse în Galeria Era, este necesara:
– Achitarea TAXEI DE PARTICIPARE în valoare de 30 lei în contul Asociației.
– Semnarea acordului de print.
Cu excepția locurilor 1, 2 și 3, toate fotografiile imprimate vor fi înmânate proprietarilor după încheierea expoziției.

Eveniment powered by ClinicaGSM.

Multumiri:

– Clinica GSM
– Ideea Luce
– Carrefour Romania
– Foto Club Neamţ
– Central Plaza Hotel
– Galeria Era
– Illusio
– Forged Graphics Studio
Partenerilor media
– Atelier 47

PUBLICITATE