Roman: Trei tineri, reținuți după ce au făcut scandal și au amenințat un bărbat de 52 de ani

În seara zilei 09.08.2017, dispeceratul Poliţiei Municipiului Roman a primit o sesizare privind faptul că pe str. Fabricii există o stare conflictuală între două persoane.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La fața locului s-a deplasat, imediat, o patrulă de ordine şi siguranţă publică, care a intervenit aplanând conflictul. Pe parcursul intervenției, polițiștii au constatat în flagrant infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice, având în vedere faptul la conflictul inițial sau alăturat alți doi participanți.

Polițiștii au stabilit faptul că trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 28 de ani, au amenințat un bărbat de 52 de ani, din Roman, aflat în fața blocului în care acesta domiciliază, indignând, astfel, locatarii și provocând o stare de temere în rândul celor implicați.

În sprijinul echipajelor de poliție au venit și luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J Neamţ, tinerii fiind preluați și reținuți pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice și ameninţare.

Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Neamț pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca astăzi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman pentru luarea unei măsuri preventive

PUBLICITATE