Roman: Programul de lucru al Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor

Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Roman – Biroul de Evidență a Persoanelor, cu sediul Roman, Str. Ștefan cel Mare, Nr. 246, îi aşteaptă, în vederea reglementării pe linie de evidență a persoanelor, pe toți cetățenii care au actul de identitate cu termenul de valabilitate expirat și pe cei care au împlinit vârsta de 14 ani și nu au solicitat eliberarea primului act de identitate în termenul prevăzut de lege.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La prezentare, aceştia trebuie să aibă asupra lor actul de identitate, cartea de alegător și documentele necesare eliberării unui nou act de identitate. În cazul minorilor, aceștia vor fi însoțiți de unul dintre părinți/reprezentant legal potrivit O.U.G. nr. 97 din 14 iulie 2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, pentru reglementarea situației pe linie de evidență a persoanelor.

Programul de lucru cu publicul în vederea depunerii documentelor este: luni: 8:00 – 13:00; marți: 8:00-13:00 şi 14:00-16:00; miercuri: 8:00 – 13:00; joi: 8:00-13:00,14:00-18:30.

Programul de lucru cu publicul la ghișeul de programări on-line: marți: 8:20-13:00 şi 14:00-15:30; miercuri: 8:20-13:00; joi: 8:20-13:00 şi 14:00-15:30; vineri: 8:20-12:00. Programările on-line se pot face accesând următoarea adresă http://primariaroman.agentiawebmagnat.ro/programare-carte-identitate.html.

Modalitatea de programare on-line pentru cartea de identitate

Biroul Evidența Persoanelor din cadrul Direcției Locale de Evidența Persoanelor Roman oferă servicii publice mai apropiate de nevoile cetățeanului, implementând un program informatic simplu, prin intermediul internetului, prin care se poate stabili data și ora în care acesta se poate programa în vederea depunerii documentelor pentru eliberarea cărții de identitate, astfel:

  • Se accesează pagina de internet a Primăriei Municipiului Roman www.primariaroman.ro – Programare on-line carte de identitate sau se accesează următorul link http://primariaroman.agentiawebmagnat.ro/programare-carte-identitate.html.
  • Se selectează data la care se dorește depunerea cererii.
  • Se bifează intervalul orar pentru prezentarea la ghișeu.
  • Se completează câmpurile formularului(rubricile sunt obligatorii și conțin următoarele date: numele și prenumele persoanei care va depune cererea în vederea eliberării actului de identitate, CNP-ul românesc cu care se identifică persoana precizată la câmpul Nume și prenume, precum și adresa de e-mail validă la care se vor primi datele referitoare la confirmarea rezervării, un număr de identificare, cât și un atașament care cuprinde documentele necesare pentru întocmirea dosarului, motivul pentru care se solicită eliberarea cărții de identitate).
  • Se bifează pentru luarea la cunoștință, respectarea prevederilor Regulamentului de programare și pentru acceptarea prelucrării datelor în conformitate cu prevederile Legii 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Se accesează butonul Finalizare rezervare, după care se va primi un număr unic de identificare.

PUBLICITATE