Roman: Lucian Micu despre controlul Prefecturii: „Cei vinovați trebuie să plătească”

Primăria Roman reacționează după ce Instituția Prefectului a emis astăzi, 5 iunie, un comunicat de presă în care anunță un control la primărie după scandalul cu avaria la rețeaua de apă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Reamintim că un comunicat al Prefecturii Neamț preciza că marți, 6 iunie, Corpul de control al prefectului va demara, un control la Primăria Roman, pentru a verifica modul în care au fost emise certificatul de urbanism și autorizația de construcție a parcării etajate din zona Pieței Centrale, dar și dacă au fost respectate condițiile prevăzute în avizele certificatului de urbanism. (vezi articolul – AICI)

”Consider că acțiunea Prefecturii este necesară și complet justificată, pentru că vorbim despre un oraș întreg care a rămas fără apă. Din aceste considerente, în primul rând pentru că ne referim la servicii publice, cei vinovați trebuie să plătească pentru disconfortul creat, iar asemenea situații să nu se mai repete, și mă refer aici, în principal, la viteza de reacție a celor de la ApaServ, întrucât compania județeană nu are echipe de intervenție pe timpul nopții. În ceea ce ne privește, nu avem nicio emoție, vom prezenta toate avizele care au stat la demararea și ulterior la finalizarea investiției de la amenajarea parcării supraetajate și vom demonstra, foarte ușor, că Primăria Roman nu este, așa cum în mod eronat s-a vehiculat în spațiul public, în culpă. Cum spuneam, salut această decizie a Prefecturii Neamț și îmi exprim convingerea că instituția va acționa în deplină independență, ca un garant al respectării legii, fără nicio părtinire, în primul rând din punct de vedere politic”. – este reacția primarului Lucian Micu

PUBLICITATE