Roman: Atitudine disprețuitoare a celor de la ApaServ în remedierea avariei din zona Pieței

Lucian Micu, primarul municipiului Roman, își exprimă indignarea față de pasivitatea cu care societatea ApaServ, patronată de Consiliul Județean Neamț, a intervenit pentru a remedia avaria la rețeaua de alimentare cu apă potabilă, din zona Pieței. Deși incidentul a fost anunțat încă din cursul nopții, reprezentanții societății nu au acționat în niciun fel, astfel încât, după mai bine de nouă ore, avaria nu a fost remediată. Ca urmare a lipsei de reacție a reprezentanților ApaServ, în această dimineață alimentarea cu apă potabilă în municipiul Roman va fi sistată, cel puțin până în jurul prânzului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

”Este inadmisibil ca intervenția ApaServ să aibă loc la ore bune de la anunțarea inițială a avariei. Oricât de obiectiv aș fi, nu pot să nu mă gândesc că PSD-ul, care controlează ApaServ, a ales pasivitatea în mod deliberat. Dacă se va demonstra că este așa, atunci avem de-a face cu un sabotaj marca PSD, care lasă sute de locuințe și mii de oameni fără apă potabilă. Am înțeles că intervenția va dura câteva ore, și ar fi fost mult mai normal ca lucrările de remediere a conductei avariate să aibă loc în cursul nopții, astfel încât, în această dimineață toată lumea să aibă apă la robinete. La fel de grav este faptul că pentru a remedia această avarie a fost nevoie de oprirea furnizării apei potabile în tot orașul. Dacă ApaServ Neamț ar fi ascultat solicitările venite de la asociațiile de proprietari din Roman pentru a pune la dispoziția cetățenilor echipe de intervenție și pe timpul nopții, astfel de situații puteau fi evitate sau remediate pe loc, fără ca romașcanii să treacă prin acest disconfort de a nu avea apă la robinet”, a declarat primarul Lucian Micu.

Avaria înregistrată azi noapte, a afectat locuințele din zonele Aprodu Arbore, Sucedava, Ștefan cel Mare. Ca urmare a lipsei de reacție a reprezentanților ApaServ, în această dimineață alimentarea cu apă potabilă în municipiul Roman va fi sistată, cel puțin până în jurul prânzului.

După remedierea defecțiunii, primarul Lucian Micu va cerceta motivele care au stat la baza  atitudinii disprețuitoare a celor de la ApaServ și va cere demiterea celor vinovați.

PUBLICITATE