Recomandările Poliției Neamț după cazul vandalizării mașinilor din Roman

În cazurile infracțiunilor de furt din auto și distrugere, înregistrate, ieri, la nivelul Poliției mun. Roman, polițiștii de investigații criminale au identificat persoane bănuite de săvârșirea faptei, trei minori cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani, din Roman.
Cercetările sunt în desfășurare pentru documentarea întregii activități infracționale ale acestora, iar în cursul zilei de astăzi sunt efectuate trei perchiziții pentru recuperarea bunurilor.
Totodată în fiecare caz au fost sesizate instituțiile responsabile cu asistența socială și protecția copilului

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Având în vedere perioada premergătoare sărbătorilor pascale, când cetățenii sunt mai puțin atenți, fiind aglomerați de pregătirile specifice, vă recomandăm:

• Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatura electronică, etc.) chiar dacă lipseşti pentru scurt timp;
• Parcaţi autoturismul astfel încât sa fie vizibil din locuinţa dumneavoastră şi pe cât posibil în locuri iluminate şi cât mai circulate;
• Montaţi un sistem de alarmă antifurt, de cele mai multe ori costă mai puţin decât paguba suferită în urma unui furt;
• În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de închidere a uşilor;
• Pe perioada deplasării cu autoturismul (în special persoanele de sex feminin) acţionaţi sistemul de închidere al uşilor (astfel veţi evita să fiţi deposedaţi la semafor de geanta ce se află în interiorul maşinii);
• Când părăsiţi autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet;
• Pe toate roţile autoturismului fixaţi dispozitive antifurt;
• Inscripţionaţi numărul de înmatriculare al autoturismului pe obiecte uşor demontabile (casetofoane, baterii, componente exterioare etc.). Acestea vor fi mai dificil de valorificat de către hoţi;
• Atunci când părăsiţi autoturismul şi acţionaţi închiderea centralizată, asiguraţi-vă că portiera s-a închis. Cu ajutorul dispozitivelor electronice, infractorii pot bloca închiderea centralizată, chiar dacă pare că telecomanda a activat-o.

Vezi și Primăria Roman reacționează după vandalizarea mașinilor. Infractorii au fost identificați

PUBLICITATE