PSD nu dorește ca Piața Centrală din Piatra-Neamț să se deschidă cât mai repede

Conferința de presă susținută astăzi (15 martie) de PSD Neamț, a clarificat poziția acestul partid față de inaugurarea Pieței Centrale in Piatra-Neamț: poate să mai aștepte.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

PSD, prin vocea președintelui Ionel Arsene, dorește o procedură prin care piața să fie scoasă la licitație. Deși această procedură va prelungi deschiderea cu câteva luni, poate chiar mai mult, cei din PSD își asumă lucrul acesta, prin introducerea unui proiect pe ordinea de zi la ședința Consiliului Local de vineri.

Așa cum am mai prezentat, societatea Urban SA este singura în măsură să poată prelua administrarea pieței până la procedura de scoatere la licitație. În acest fel, piața poate fi deschisă până de Paște. (vezi articolul – AICI)

PSD dorește scoaterea în mod direct la licitație, lucru care va prelungi destul de mult inaugurarea acesteia, prin procedura în sine care este de durată, prin eventualele contestații legitime ale societății Urban SA care deține terenul din jur dar și multe investiții în zona Pieței Centrale.

Cert este că declarația celor din PSD spulberă speranțele locuitorilor municipiului Piatra Neamț care își doreau o piață funcțională cât mai curând.

Deși primarul Dragoș Chitic a declarat că își dorește și el o procedură clară și transparentă de licitație a pieței, dar cu încredințarea pentru o perioadă scurtă de timp către SC Urban SA pentru ca piața să poată fi deschisă cât mai curând, PSD se opune.

Dacă proiectul celor de la PSD va fi votat, clădirea pieței, deși pregătită să-și primească noii chiriași, va rămâne pentru mult timp cu lacătul pe ușă, așteptând să fie adminsitrată de o societate „acceptată” de alianța majoritară PSD-PMP-ALDE.

Nota Bene – vedeți pe undeva interesul cetățeanului? Poate nouă ne scapă…

Vezi și Primarul Dragoș Chitic face apel la consilieri să deschidă cât mai repede Piața Centrală

PUBLICITATE