PSD a intrat cu bocancul peste instituţiile de Cultură din Neamţ

Instituţiile de cultură ale judeţului Neamţ sunt în plin proces de „reorganizare” marca PSD. Adică actualii directori trebuie să plece pentru a face loc celor acreditaţi de partid. Teatrul Tineretului, Biblioteca Judeţeană G.T. Kirileanu şi Complexul Muzeal Judeţean sunt instituţiile peste care s-a intrat în forţă. De-a lungul timpului, amintindu-ne de practicile FSN, apoi PDSR şi mai târziu PDL, era firesc pe undeva ca puterea judeţului să-şi planteze activul de partid în instituţiile de interes. Dar parcă erau şi excepţii. Mai-marii judeţului de pe atunci aveau o oarecare jenă în a intra cu tăvălugul peste instituţiile de cultură.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astăzi însă, trăim alte vremuri. Astăzi orice e posibil dacă ai suflat în front sau dacă ai fost văzut că ţi-ai servit ceaiul de dimineaţă cu vreo persoană non-grata pentru „putere”. Astfel, majoritatea PSD din Consiliul Judeţean Neamţ şi preşedintele Ionel Arsene au luat la ţintă nume importante ale culturii Nemţene: scriitorul Adrian Alui Gheorghe – directorul Bibliotecii G.T. Kirileanu, actorul Liviu Timuş – directorul Teatrului Tineretului şi Iulian Ghercă – directorul Complexului Muzeal Neamţ.

Cu siguranţă urmează un set de politruci obedienţi partidului majoritar să-şi facă apariţia în aceste instituţii de cultură iar alte rude „sonore” se pregătesc să preia conducerea unor  servicii publice deconcentrate.

Acum ne întrebăm: dacă nu finanţezi, nu dezvolţi şi nu-ţi pasă de fenomenul cultural, de ce vrei să-l distrugi lipindu-l de partid?

Şi cum nu era de ajuns acest atac la baionetă asupra instituţiilor de mai sus, aflăm că şi Galeriile de artă „Lascăr Vorel” urmează să fie închise.

Atenţie! Nimeni, niciodată, nu a intrat atât de adânc, cu bocancul, peste instituţiile de cultură din judeţul Neamţ!

PUBLICITATE