Protest în Roman pentru un preot mutat disciplinar fiindcă a vândut prea puţine lumânări

Arhiepiscopia Romanului s-a confruntat astăzi cu un protest fără precedent. Mai multe persoane, au protestat împotriva lui Ioachim Băcăuanul cu banere în care acesta este acuzat că vinde Biserica pe câţiva zloţi sau chiar comparându-l cu Iuda.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Acum o lună, comuna Sărata din județul Bacău a rămas fără preot. Arhiepiscopul Ioachim Băcăoanul a decis să-l mute din localitate pe preotul care a slujit mai bine de 30 de ani comunitatea. Astfel, mai multe persoane, s-au prezentat astăzi la Arhiepiscopie cu icoane, flori și pancarde prin care și-au exprimat supărarea pe decizia Arhiepiscopului.

„Sunteți oare cumpărați, credința de ne-o furați?”
„Vrem unitatea și pacea care era cu preotul nostru duhovnic”
„Biserica n-o cedăm, lumânări vă cumpărăm”
„Ioachime ai ajuns precum Iuda cel răpus, ce L-a tradat pe Isus, pentru câțiva zloți în plus”

Protestatarii au încercat să le transmită consilierilor Arhiepiscopiei că singurul scop pentru care s-au adunat este de a li se întoarce duhovnicul.
În spatele acestei mutări, se pare că a stat o decizie controversată: „afacerea lumânărilor“, prin care a vândut alte lumânări (mai ieftine) decât cele impuse de la Roman, producând astfel un „prejudiciu“ bugetului Arhiepiscopiei. Preotul în cauză, nu a confirmat dar nici infirmat acest lucru. Nu a ținut decât să precizeze că a ascultat ordinele impuse de cei de sus, iar acestă problemă este una internă, a Bisericii iar în timp se vor rezolva…

În ultimii ani, au existat mai multe cazuri de aceste gen iar reprezentantilor Bisericii Ortodoxe ar trebui să fie atenți ca acest protest sa nu creeze un precedent, iar mai mulți credincioși din diferite zone să caute să își recupereze duhovnicii prin acest mod.

PUBLICITATE