Prognoza meteo pe două săptămâni în regiunea Moldovei și la munte – 3 – 16 iulie 2017

Vremea se va încălzi treptat în următoarele zile, iar media temperaturilor maxime va avea valori între 22 și 32 grade, ușor mai scăzute la munte, iar instabilitatea atmosferică se va face simțită în special în intervalul 6-16 iulie, în majoritatea regiunilor țării, conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), aferentă perioadei 3-16 iulie, dată luni publicității.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 3 – 16 iulie 2017

MOLDOVA

În intervalul 3 – 11 iulie vremea se va încălzi treptat, de la o medie a valorilor termice diurne de 23 de grade în prima zi, până la 29…30 de grade în ultima zi. Între 12 și 16 iulie media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 29 de grade. Tendința temperaturilor minime va fi de scădere până în dimineața de 5 iulie, când media lor va fi de 12 grade, apoi de creștere, astfel că în intervalul 11 – 16 iulie media pe întreaga regiune va ajunge la 15…16 grade.
Vor fi averse luni, 3 iulie și, aproape în fiecare zi, în intervalul 6 – 16 iulie.

LA MUNTE

Media temperaturilor maxime se va situa între 12 grade în prima zi și 18…19 grade între 7 și 16 aprilie, în timp ce a minimelor va avea variații de la 7 grade în diminețile de 4 și de 5 iulie, până la 11 grade în jurul datei de 11 iulie. Vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice aproape în fiecare zi, dar mai ales în prima și după data de 8 iulie.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

PUBLICITATE