Probleme tehnice, luni (5 martie), în rețeaua mobilă a Telekom România

ACTUALIZARE: Telekom România: La această oră, toți clienții au acces la serviciile noastre

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Foarte mulţi dintre utilizatorii reţelei mobile de voce a Telekom s-au plâns astăzi (5 martie) că nu au putut primi sau efectua apeluri şi că reţeaua de date nu a fost în stare funcţională. De altfel, şi compania a postat pe contul oficial de Facebook că experimentează „disfuncţionalităţi de natură tehnică„, în ceea ce priveşte serviciile de voce şi date mobile.

De asemenea, în postarea de pe Facebook, compania recunoaşte că echipele tehnice lucrează la remedierea cât mai rapidă a problemei şi că „specialiştii depun toate eforturile pentru restabilirea serviciilor la parametri normali„.

Pe fondul unor disfuncţionalităţi de natură tehnică, o parte dintre clienţii Telekom pot întâmpina dificultăţi în accesarea serviciilor de voce şi date mobile. Echipele noastre tehnice lucrează în acest moment pentru remedierea acestor disfuncţionalităţi în cel mai scurt timp posibil. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create şi vă asigurăm că specialiştii noştri depun toate eforturile pentru restabilirea serviciilor la parametrii normali.”, este mesajul companiei pe pagina de Facebook (postat în jurul orei 15:00).

PUBLICITATE