Primarul municipiului, a efectuat vizita de verificare a lucrărilor din Piatra Neamț

În cursul zilei, Primarul Dragoș Chitic a efectuat vizita săptămânală de verificare a lucrărilor de reparații și modernizare din municipiul Piatra Neamț:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS
  • În cartierul Speranța  s-au finalizat lucrările de montare a gardului împrejmuitor la spațiul de joacă proaspăt amenajat.
  • Pe strada Constantin Brâncoveanu s-au finalizat lucrările la canalizarea pluvială, se execută bordurarea, urmând să se treacă la ultima etapă –
  • Pe strada Pârâul Sarata s-a finalizat canalizarea pluvială, se montează borduri, iar de luni se va începe asfaltarea.
  • Pe strada Gheorghe Asachi din cartieul Văleni s-a asfaltat tronsonul 1, se lucrează la canalizarea pluvială pe tronsonul 2, până la biserică, și se asfaltează tronsonul 3, până la pârâul Stâncii.
  • Săptămâna aceasta s-a început și executarea trotuarului de pe str. Mihai Viteazul până la Sala Polivalentă.piata-0038

Tot în cadrul acestei vizite, Primarul Dragoș Chitic a stabilit împreună cu reprezentanții Publiserv și care vor fi următoarele lucrări de reparații ce se vor efectua în perioada imediat următoare. Mâine va începe modernizarea trotuarului din zona Galeria Mall și se  vor face lucrări de plombare a asfaltului  în zona blocurilor H4 si H6 din cartierul Speranța.

 

Comunicat Primăria Piatra Neamț

PUBLICITATE