Primarul de Roman, despre parlamentarul PSD, Dan Manoliu: „Senator MORMOLOC”

În cadrul conferinței de presă care a avut loc astăzi, 6 iunie, la Primăria Roman, conducerea administrației locale a abordat subiectul „avaria la rețeaua de apă – scurt istoric și rezolvare”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În cadrul conferinței, primarul municipiului Roman a făcut referiri la neimplicarea unui senator (actualul senator de Roman – Dan Manoliu), pe care l-a numit „senatorul mormoloc” și care este „fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, în mandatul trecut, actualul senator de Roman. Senatorul MORMOLOC este un senator care în loc să se preocupe de problemele orașului, emite comunicate de presă.”

Este una dintre supărările mele pentru că în mandatul de vicepreședinte al CJ Neamț, al domnului senator MORMOLOC, s-a mutat dispeceratul APASERV de la Roman la Piatra Neamț iar la ultima avarie, ați văzut ce s-a întâmplat că s-a intervenit foarte târziu. Este o nemulțumire pe care a asociațiile de locatari au exprimat-o la întâlnirile pe care le-am avut cu dumnealor.

Unii oameni, care au fost în conducerea județului, este vorba de actualul senator MORMOLOC, care cât a condus CJ Neamț și a avut în subordine APASER a realizat două lucruri „mărețe” pentru romașcani:
–      A mutat dispeceratul APASERV de la Roman la Piatra Neamț;
–      A scos permanența de pe timpul zilelor libere și în week-end de la APASERV.

Lucrătorii de la APASERV sunt în consemn de la 07.00 până la 19.00, seara. De aceea și reacția mea că oameni care au trecut prin funcții de conducerea care puteau să lase ceva în urma lor, au lăsat, din păcate, dezastru și mai au și curajul să comenteze din birouri sau de pe terasă, în vreme ce oamenii munceau în zonă, mai mult decât atât, să dezinformeze și să mintă.

Dar, e aproape ziua de 11 iunie când romașcanii vor decide care este viitorul și, cine, cât s-a implicat în rezolvarea problemelor din oraș, pentru că eu nu am văzut la locul avariei pe nimeni care să vină din conducerea CJ Neamț”, a declarat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.

sursa: romanulfinanciar.ro

PUBLICITATE