Primaria Răucești, locul II în campania națională „Fii un exemplu pentru comunitatea pe care o conduci”

Primariile care s-au implicat activ in campania nationala ,,Fii un exemplu pentru comunitatea pe care o conduci” derulata de Asociatia Sistemul National de Reciclare a Bateriilor (SNRB) si au dat dovada de initiative pline de originalitate, au fost recompensate cu premii pe masura.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din cele peste 50 de autoritati locale participante in proiect, finalistii care s-au remarcat printr-o activitate deosebita au fost: Primaria Municipiului Falticeni, judetul Suceava (locul I), Primaria Raucesti, judetul Neamt (locul II) si Primariile Iernut, judetul Mures si Panciu, judetul Vrancea (locul al III-lea).

Castigatorii au primit dotari constand in echipamente electronice: calculatoare, ecrane de proiectie si videoproiector, televizoare, masini de spalat, scaune, jocuri, aparatura medicala si alte produse necesare de care vor beneficia cateva scoli si gradinite, spitale si primarii care au contribuit la succesul proiectului, valoarea totala a premiilor oferite fiind de peste 7000 de euro.

Reprezentantii Primariei Raucesti au pus in aplicare o strategie pentru informarea si constientizarea cetatenilor cu privire la colectarea si reciclarea bateriilor uzate, organizand la avizierul Primariei o expozitie foto cu un colaj cu fotografii si desene, insotite de mesaje cu un puternic impact asupra populatiei.

,,Multumim tuturor celor implicati in campanie care au contribuit la obtinerea premiului II in clasamentul final al administratiilor publice locale din Romania, participante la competitie. Multumim SNRB pentru oportunitatea de a participa la aceasta competitie, iar acest premiu ne determina sa ne implicam si pe viitor in actiunii de colectare a bateriilor uzate.
Dorim sa formam deprinderi si in randul elevilor, de a recupera materialele reciclabile atat la şcoala cat şi in timpul liber, valorizand respectul acestora faţa de natura şi mediul inconjurator, actiuni care cu siguranţa vor folosi in definitivarea personalitaţii şi conştiinţei viitorilor cetaţeni. Tanarul de azi care cunoaşte valoarea unei bucaţi de hartie, a unei sticle sau a unui recipient din material plastic, precum si potentialul nociv al unei baterii uzate va fi cetaţeanul de maine care va sti sa utilizeze rational fiecare lucru”, a afirmat Ana Savescu, coordonatoarea acestei actiuni in comuna Raucesti.

Programul national de colectare selectiva si reciclare a bateriilor si acumulatorilor uzati, dedicat celor mai eco-activi edili, s-a bucurat de un real succes in randul autoritatilor locale din Romania, care s-au intrecut in organizarea de actiuni, colectand in total aproximativ 2 tone de baterii uzate. Toate primariile au distribuit infrastructura de colectare in institutiile publice din subordine, in unitatile de invatamant, dar si la agentii economici din oras, chiar si la cluburile sportive, invitand prin intermediul mass mediei locale toti locuitorii din oras sa se implice in actiunile de colectare a bateriilor uzate.

,,La momentul lansarii acestei campanii, ne-am propus sa stimulam autoritatile publice in vederea asumarii obligatiilor privind conservarea, protectia si imbunatatirea calitatii mediului si sanatatii umane prin implicarea in organizarea punctelor de colectare a deseurilor, precum si intarirea parteneriatului dintre autoritatile publice si schemele de raspundere extinsa a producatorilor. Desi rata de implicare nu a fost atat de mare pe cat ne-am fi dorit, este un punct de plecare bun pentru o colaborare pe termen lung cu cat mai multe primarii pe care le invitam sa se alature demersurilor noastre. Mai mult decat atat insa, cea mai mare satisfactie este legata de faptul ca am putut sa oferim un moment de bucurie membrilor comunitatilor castigatoare prin produsele de care aveau atat de mare nevoie, au declarat reprezentantii Asociatiei SNRB.

Potrivit prevederilor HG 1132/2008, autoritatile administratiei publice locale sunt responsabile pentru organizarea si optimizarea sistemelor de colectare a bateriilor si acumulatorilor portabili uzati, in vederea minimizarii eliminarii acestora ca deseuri municipale nesortate si pentru a atinge un inalt nivel de reciclare. Asociatia Sistemul National de Reciclare a Bateriilor (SNRB) va continua si in 2017 parteneriatul cu reprezentantii autoritatilor locale, punand la dispozitia acestora atat infrastructura de colectare specifica, materiale de promovare, cat si servicii de colectare performante.

Asociatia Sistemul National de Reciclare a Bateriilor (SNRB) este o organizatie colectiva a producatorilor de baterii si acumulatori, avand ca scop preluarea obligatiilor si responsabilitatilor acestora privind colectarea, tratarea si valorificarea bateriilor si acumulatorilor uzati in conformitate cu HG 1132/2008 si a legislatiei complementare. Asociatia Sistemul National de Reciclare a Bateriilor (SNRB) este membru fondator EUCOBAT – organizatia pan europeana a sistemelor coelctive de gestionare a deseurilor de baterii.

PUBLICITATE