Primăria Piatra-Neamț a început un amplu program de reabilitare a Ștrandului Municipal

Începând cu acest sezon, Ștrandul Municipal va fi administrat de Primăria Piatra-Neamț și în aceste condiții municipalitatea pietreană a început un amplu program de reabilitare a întregului obiectiv de agrement. Se amenajează spațiile verzi, se repară și completează mobilierul și spațiile de joacă, se refac terenurile sportive, se pregătesc bazinele cu apă, zona de grătare și zonele de plajă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

,,Odată ce vremea a permis, am mobilizat toate resursele necesare în vederea pregătirii ștrandului pentru sezonul 2018. Cele mai multe dintre lucrări le realizăm cu societățile specializate ale Consiliului Local și îi asigur pe pietreni că în acest an această importantă zonă publică de agrement a orașului va redeveni atractivă pentru relaxare și petrecerea timpului liber. Astăzi m-am deplasat în ștrand împreună cu echipele implicate în lucrările de amenajare pentru a stabili ceea ce mai trebuie făcut. În acest an ștrandul va găzdui și foarte multe evenimente care să crească valoarea și atractivitatea acestui obiectiv a declarat primarul Dragoș Chitic.

În ședința Consiliului Local din data de 02 aprilie s-a aprobat constituirea unui compartiment în cadrul Primăriei care va administra ștrandul, regulamentul de organizare și funcționare, precum și tarifele de închiriere și acces la bazine. Accesul pietonal al publicului larg va fi gratuit.

PUBLICITATE