Prezentări, vizionări și audiții muzicale în Clubul de Joi, la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“

Seniorii nemțeni se pot delecta la întâlnirile de joi de la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“, într- o tradiție care durează de peste 13 ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, în cadrul Proiectului Clubul de Joi, ediția din 21 septembrie 2017, activitatea dedicată seniorilor Matineu olandez a cuprins o prezentare PowerPoint și o vizionare a unor fragmente de filme documentare.

Secția de împrumut carte pentru adulți „Mihail Sadoveanu“ a Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ oferă persoanelor de vârsta a treia și nu numai, în fiecare zi de joi, la ora 11, cu precizie de ceasornic elvețian, de peste 13 ani, o alternativă la însingurare. Principalii beneficiari ai manifestărilor realizate în colaborare cu Fundația de Îngrijiri Comunitare – Centrul de Zi „Crizantema“, coordonată cu mult devotament de doamna Gisela Adăscăliței, sunt pensionarii nemțeni, pentru care am organizat prezentări, audiții, colocvii, vizionări, expoziții personale și un mic atelier de teatru lectură coordonat de doamna Elena Gherghescu. Audițiile muzicale și dialogul artelor s-a desfășurat sub coordonarea domnului ing. Valeriu Dâm.

„Așadar, la vârsta a treia, există cu adevărat șansa unei libertăți în a te potrivi cu ceea ce ți-ai dorit întotdeauna să fii și nu ai găsit timpul necesar să o faci. Un minunat concept care îndeamnă la o liniștire a minții și a sufletului, la o curiozitate intelectuală mereu vie, la interesul pentru ceea ce este important și la regăsirea bucuriei pentru lucrurile mărunte. Să îmbătrânești cu demnitate, nu e un motto tocmai rău…

Vă așteptăm în fiecare zi de joi, la ora 11.00, la sediul Bibliotecii Județene «G.T. Kirileanu», să conștientizăm împreună că îmbătrânim permanent din ziua în care ne naștem, să ne reinventăm pe noi înșine și să adăgăm noi resurse vieții noastre“, a precizat Daniela Anechitei – șef birou, coordonatoarea proiectului.

PUBLICITATE