Președintele PNL Neamț, interpelare adresată ministrului Sevil Shhaideh

Președintele PNL Neamț, deputatul Mugur Cozmanciuc a făcut o interpelare către ministrul Dezvoltări, doamna Sevil Shhaideh, prin care cere explicații pentru faptul că la vizita acesteia de la Piatra-Neamț, nu au fost invitați toți primarii (în special cei din PNL). Cozmanciuc a cerut ministrului și să vină la tribuna Parlamentului și să spună dacă există o strategie de dezvoltare a regiunii Moldovei și care sunt proiectele de dezvoltare pentru județul Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Consider că este inadecvat ca un ministru al României să își politizeze activitatea și astfel cetățenii să fie cei care au de pierdut. De aceea am făcut o interpelare către ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, doamna Sevil Shhaideh, prin care am cerut să vină la tribuna Parlamentului și să spună dacă există o strategie de dezvoltare a regiunii Moldovei și care sunt proiectele de dezvoltare pentru județul Neamț.

Mai multe detalii veți afla accesând – AICI

PUBLICITATE