Prefectura Neamț și Asociaţia Sens Civic inițiază o campanie de ecologizare a Lacului Izvorul Muntelui


Instituţia prefectului judeţul Neamţ, în parteneriat cu Asociaţia Sens Civic, organizează, marţi 9 august a.c., ora 11,00 în sala „Ion Creangă” a Palatului Administrativ, o întâlnire dedicată iniţierii unei campanii de ecologizare a Lacului Izvorul Muntelui – Bicaz.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Campania implică acţiuni ce se vor desfăşura pe toată perioada lunii septembrie şi care necesită colaborare între toţi actorii locali – autorităţi publice, organizaţii neguvernamentale şi cetăţeni.

În acest sens, la întâlnire sunt invitaţi să participe atât instituţii publice cu responsabilităţi în domeniu – primăriile riverane Lacului Izvorul Muntelui, Consiliul Judeţean,  Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Sistemul de Gospodărire a Apelor, Direcţia Silvică, Serviciul Public Salvamont, Serviciul de Căpitănie Bicaz -, cât şi societăţi comerciale şi organizaţii neguvernamentale – SC Hidroelectrica SA, SC ROTMARK, ADI ECO Neamţ şi alte organizaţii.

„Lacul Izvorul Muntelui reprezintă din punct de vedere turistic, un brand al judeţului nostru şi este absolut necesar să găsim resurse, atât umane cât şi financiare, pentru a asigura conservarea şi valorificarea acestuia.  O astfel de campanie de ecologizare presupune implicarea, în egală măsură, a  întregii comunităţi. Salutăm iniţiativa Asociaţiei Sens Civic de a implica 200 de voluntari în acţiunea de ecologizare care va avea loc în perioada 8 – 11 septembrie. Până la urmă, a păstra curăţenia mediului înconjurător este o datorie civică a fiecăruia dintre noi”, a declarat prefectul Niculina Dobrilă.

PUBLICITATE