Prefectura Neamț – Informare cu privire la evoluția influenței aviare


Având în vedere Planul de măsuri pentru combaterea influenței aviare pe teritoriul județului Neamț, apreciem că este important să informăm cetățenii cu privire la evoluția acestui fenomen.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

De la începutul anului au fost trimise spre analiză la Laboratorul Regional de Referință  de la Iași, 15 lebede și o lișiță.

Din primele probe – 2 au fost negative, 3 au fost pozitive pentru prezența virusulului, confirmate și de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) București.

În ultima perioadă au fost trimise la Iași mai multe probe dintre care, în 7 cazuri se confirmă suspiciunea de gripă aviară, la 7 lebede (semnalate pe Lacul Bâtca Doamnei și Zona Reconstrucția). Toate aceste cazuri au fost trimise la București, pentru confirmare sau infirmare. Pe data de 1.02 au fost trimise la Iași probe de la 3 lebede și o lișiță (aceasta din urmă găsită pe Lacul Pîngărăcior).

Ieri a avut loc, la DSVSA Neamț, o videoconferință cu județele, în care s-a subliniat faptul că sunt 12 județe unde sunt cazuri confirmate de gripă aviară la păsări. În regiunea Nord – Est sunt semnalate cazuri în județele Bacău și Iași. Județul Neamț se regăsește între județele în care cazurile confirmate sunt păsări sălbatice.

În cadrul videoconferinței s-a subliniat că măsurile sunt limitative (în cazul manifestării virusului la păsările sălbatice) și au în vedere menținerea zonei de control, în cadrul căreia se impune limitarea contactului între păsările sălbatice care populează zona și oameni, păsări domestice din gospodăriile populației și/sau exploatațile nonprofesionale și comerciale. DSVSA Neamț a organizat și o întâlnire cu medicii concesionari în cadrul căreia a stabilit o monitorizare atentă a celor 6 ferme – exploatații comerciale de păsări.

” Menținem o stare de vigilență pe tot teritoriul județului, mai precis în toate unitățile administrativ teritoriale care au luciu de apă populat cu păsări sălbatice. Planul aprobat a coordonat mai eficient eforturile instituțiilor și autorităților implicate şi acest lucru va fi menținut până la încheierea perioadei în care se manifestă fenomenul ” a declarat prefectul județului.

D.M.B.
PUBLICITATE