Prefectura Neamț – Controale și măsuri pentru prevenirea toxiinfecţiilor alimentare

Prefectul judeţului Niculina Dobrilă a condus astăzi, 30 martie a.c., şedinţa Colegiului prefectural care a avut pe agendă următoarele teme: prevenirea apariţiei toxinfecţiilor alimentare în judeţul Neamţ prin supraveghere sanitar veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, funcţionarea Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente ; asigurarea şi restabilirea ordinii publice – misiuni prioritare ale Jandarmeriei Române.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Având în vedere apropierea sărbătorilor pascale, când are loc o creştere a cantităţilor de produse de origine animală comercializate direct consumatorilor mai ales în pieţe şi târguri, am considerat oportun să aflăm măsurile specifice dispuse de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru intensificarea controalelor şi pentru prevenirea toxiinfecţiilor alimentare. Totodată am dorit să aflăm care sunt misiunile prioritare ale jandarmilor a spus în deschiderea şedinţei, prefectul judeţului.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a elaborat un Plan de măsuri  ce trebuie respectate cu privire la sacrificarea mieilor şi comercializarea cărnii de miel, comercializarea de ouă şi produse din ouă, comercializarea laptelui şi a produselor din lapte, comercializarea peştelui şi a produselor din pescuit, precum şi vânzarea altor produse sau alimente de origine animală.

Referitor la misiunile prioritare ale Inspectoratului de Jandarmi acestea se referă, în principal, la asigurarea şi restabilirea ordinii publice pentru întreaga perioadă a sărbătorilor pascale în toate locurile care implică aglomerări de persoane, cu respectarea legislaţiei specifice şi a disciplinei militare.

După încheierea prezentărilor, au fost purtate discuţii privind acţiunea de control având ca tematica salubrizarea localităţilor şi a cursurilor de apă, precum şi privind  acţiunile dedicate „lunii pădurii”

PUBLICITATE