Pompierii sprijiniți de localnici, au reușit să scoată un cal căzut într-o fântână

Luni, 26.10.2015, la ora 08:50, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că un cal a căzut într-o fântână secată din satul Bărcăneşti, comuna Cândeşti. Calul căzuse cu picioarele din spate în fântână şi, cu toate că a încercat să iasă, a căzut la trei metri adâncime.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La locul indicat s-au deplasat un ofşţer şi cinci subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu o autospecială tip FRAP. Având în vedere terenul, autospeciala a fost lăsată la peste jumătate de kilometru de locul evenimentului.

Pompierii au folosit accesorii specifice (chingi şi funii) şi, sprijiniţi de localnici, au scos calul din fântâna ce avea un diametru de aproximativ un metru şi jumătate.

PUBLICITATE