Pompierii nemțeni au salvat un bărbat surprins de un mal de pământ


20160328_144220Astăzi, 28 martie, în jurul orei 14:00, în timp ce executa lucrări de canalizare, un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost surprins de un mal de pământ. Incidentul a avut loc în localitatea Vad, comuna Dragomirești iar lucrările de canalizare erau efectuate lângă șoseaua principală din sat

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Victima se afla în groapă la peste 2 metri iar muncitorii au reușit să dea la o parte pământul până la jumătate și au apelat la ISU Neamț pentru a reuși să-l scoată pe bărbat.

Pompierii nemțeni au trimis două echipaje și o ambulanță SMURD la fața locului. Acțiunea celor de la descarcerare a fost făcută cu grijă, aceștia săpând în jurul bărbatului cu o mistrie, pentru a nu-i face răni. După ce au reușit să-l scoată din groapă, bărbatul a fost preluat conștient de către o ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă pentru intervențiile medicale ulterioare. Deocamdată nu se cunoaşte gravitatea leziunilor suferite, iar paramedicii se feresc să ofere un pronostic medical.

Parchetul şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au deschis o anchetă, pentru a stabili cauzele în care s-a produs accidentul de muncă.

Conform comunicatului ISU Neamț, „luni, 28.03 a.c., la ora 13:55, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că un bărbat a fost surprins sub un mal de pământ în zona în care se efectuează lucrări pentru canalizarea din satul Vaduri, comuna Dragomireşti. La locul indicat pompierii Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu o autospecială de stingere, echipată cu accesorii pentru salvări din diferite medii, o autospecială pentru descarcerare şi ambulanţa SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. Până la sosirea militariilor, localnicii au îndepărtat pâmăntul care acoperea capul bărbatului. Pompierii au stabilizat un mal de pământ şi au acţionat pentru eliberarea corpului bărbatului, folosind o mistrie. În tot acest timp, bărbatul a fost monitorizat de medicul aflat la intervenţie. La o oră de la momentul apelului, militarii au scos bărbatul conştient, cu multiple contuzii, şi l-au predat echipajului SMURD, care l-a transportat la spital.”

PUBLICITATE