Polițiștii s-au sesizat din oficiu în cazul celor peste 1000 de păsări braconate în Neamț

Urmare a reportajelor apărute în mass media (vezi articolul – AICI), referitoare la desfășurarea unor partide de vânătoare pe fondul de vânătoare administrat de AVPS Roman, ocazie cu care au fost împușcate peste 1100 păsări din speciile ciocârlii, codobaturi, scatii, sticleţi, florinte, inăriţe și cânepari, polițiștii Serviciului Arme Exploxivi Substanțe Periculoase s-au sesizat din oficiu iar împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava şi a Gărzii Judeţene de Mediu Neamţ au desfășurat un control la asociația de vânătoare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma controlului efectuat, polițiștii au stabilit faptul că un număr de 5 bărbați ( 1 cetețean roman și 4 cetățeni italieni) au deținut o autorizație de vânătoare colectivă pentru vânarea în total a 110 păsări.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic, cercetările urmând să stabilească proveniența diferenței de aproximatix 1000 păsări care se pare că a fost găsită asupra cetățenilor italieni pe aeroportul din Bergamo.

PUBLICITATE