Polițiștii Locali din Roman au prins un tâlhar în flagrant


În ziua de 09.11.2016, în jurul orei 18.50, dispeceratul Poliţiei Roman a fost sesizat despre faptul că o persoană a fost prinsă în flagrant, după ce a smul telefonul din mâna unei femei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Echipa de cercetare, care s-a deplasat la fața locului, a stabilit faptul că persoana vătămată, o femeie de 39 de ani, din Roman, a fost deposedată de telefonul mobil în timp ce aceasta se deplasa către domiciliu, pe strada Smirodava.
Persoana necunoscută, care a smuls telefonul din mâna femeii, a fost prinsă de o patrulă de poliție locală. Acesta a fost identificat de echipa de cercetare, în persoana unui tânăr de 16 ani, din Sagna, asupra acestuia fiind găsit telefonul sustras. Bunul a fost recuperat și predat persoanei vătămate, iar tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Astăzi, polițiștii îl vor prezenta Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de arestare preventivă.

D.M.B.
PUBLICITATE