Polițiștii au identificat în trafic un autoturism în care se aflau țigări de contrabandă


În ziua de 15.03.2015, în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Români, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DJ 158, au oprit în trafic un autoturism, în care au fost identificate în două sacoșe mai multe pachete de țigări, susceptibile a proveni din contrabandă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

A fost legitimat conducătorul auto, un bărbat de 47 de ani, din Români, cât și pasagerul din dreapta față, un bărbat de 48 de ani, din aceeași localitate.
Cele 75 de pachete de țigări, respectiv 1500 de țigarete, de proveniență moldovenească au fost ridicate în vederea confiscării.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia prevăzută şi pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi conform art. 270 din Legea 86/2006.

PUBLICITATE