Două persoane urmărite la nivel național și european, depistate de polițiștii nemțeni


Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat, ieri, un nemțean de 34 de ani, care era căutat de autoritățile italiene, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare european.
Acesta a fost găsit pe raza localității de domiciliu și a fost preluat de polițiști, fiind escortat la Parchetul Curții de Apel Bacău, unde a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Autoritățile italiene au emis pe numele bărbatului în data de 05.11.2016 un mandat de arestare, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt de componente/instalații de siguranță a traficului feroviar. Polițiștii nemțeni au beneficiat de sprijinul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În ziua de 22.11.2016, în jurul orei 18.30, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției mun. Roman au depistat la un bar de pe b-dul Republicii, un tânăr de 19 ani dat în urmărire la nivel național.
Pe numele acestuia, Judecătoria Bacău a emis un mandat de arestare, fiind dispusă măsura preventivă în lipsă, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În fapt, la data de 06.10.2016, în jurul orei 14.30, în timp ce se afla în mun. Bacău, a imobilizat persoana vătămată, împreună cu o altă persoană, timp în care un alt inculpat a smuls telefonul mobil de la victimă. Persoana în cauză a fost reținută și escortată pentru a fi depusă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Bacău.

D.M.B.
PUBLICITATE