Polițiștii au depistat, ieri, trei persoane care aveau mandat de executare a pedepsei cu închisoarea

În ziua de 08.12.2015, în jurul orei 18.50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz l-au identificat pe C. Ion de 25 de ani din localitate, pe numele căruia a fost emis, de către Judecătoria Piatra Neamţ, un mandat de executare a pedepsei de 2 ani şi 6 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat. Acesta a fost depus la Penitenciarul Bacău.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Tot ieri în jurul orei 18.00, un echipaj de poliție din cadrul Secției de Poliție Bicaz, i-a depistat pe raza comunei Borca pe S. Marius de 31de ani și B. Vasile de 33 de ani, ambii din localitate. Aceștia erau condamnaţi de către Judecătoria
Bicaz la 6 ani, respectiv 8 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de viol.

În fapt, la data de 07.01.2014 cei doi inculpați împreună cu o altă persoană au acostat o minoră de 15 ani, din localitate pe care au forțat-o să întrețină relații sexuale împotriva voinței sale.

Cei doi au fost escortați în Penitenciarul Bacău în vederea încarcerării.

PUBLICITATE