Poliția Neamț – rezultatele probei sportive pentru cele 59 de posturi


În referire la concursul organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț pentru ocuparea unui număr total de 59 de posturi vacante de agenți de poliție după cum urmează: 22 – ordine publică mediul urban, 30 – ordine publică mediul rural, 6 – structura de poliție canină, 1 – structura poliție rutieră precum și 2 posturi (un ofițer și un agent de poliție) prin reîncadrare ca polițist, vă comunicăm rezultatele obținute la proba de evaluare a performanțelor fizice ce s-a desfășurat în perioada 07 – 08.11.2016.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Aprecierea candidaţilor s-a făcut cu calificativul ,,ADMIS”/,,RESPINS”, candidatul declarat „ADMIS” fiind cel care a îndeplinit baremul minim 5 pentru fiecare probă şi media aritmetică a celor două probe de minim 6.

În termen de 24 de ore de la data și ora publicării anunțului, se pot depune contestații cu privire la propria notă obținută. Contestațiile vor fi analizate de comisiile de soluționare a contestațiilor și, în funcție de motivele invocate și pertinența acestora, se va dispune admiterea sau respingerea contestațiilor.

Admiterea contestației se poate dispune pentru motive temeinic justificate și în baza unor elemente care să ateste, în mod rezonabil, veridicitatea acestora.

În cazul admiterii contestațiilor se va proceda la replanificarea candidaților aflați în această situație.

Rezultatele nominale – AICI

D.M.B.
PUBLICITATE