Poliția Neamț: Recomandări pentru siguranța cumpărăturilor de sărbători

Având în vedere perioada premergătoare sărbătorilor pascale, când cetățenii sunt mai puțin atenți, fiind aglomerați de pregătirile specific, pentru a vă bucura pe deplin de bunurile cumpărate cât și de sărbători, vă recomandăm următoarele:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La cumpărăturile în magazine:
Evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, în numerar! Când achitaţi cumpărăturile, nu scoateţi toată suma de bani, ci numai necesarul plăţii contravalorii acestora! Atunci când efectuaţi plata cu cardul, tastaţi codul PIN cu discreţie, pentru a nu fi observat de cei din jur! Furturile din buzunare şi genţi se comit în special în locurile aglomerate. Dacă sunteţi împins în astfel de locuri, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ! La întoarcerea spre casă, evitaţi deplasarea prin zone puţin circulate sau întunecate!

La cumpărăturile on-line:
Nu furnizaţi codul numeric personal, seria şi numărul de buletin, de la paşaport sau de la permisul de conducere, întrucât vânzătorul nu are nevoie de aceste informaţii! Documentaţi-vă înainte de a participa la licitaţiile prin internet, cu privire la obligaţiile dumneavoastră în calitate de cumpărător, dar şi cu privire la obligaţiile vânzătorului. Toate acestea, înainte de a începe să licitaţi pentru un produs. Examinaţi feedback-ul vânzătorului, oferit de alţi cumpărători. Dacă acesta are un istoric negativ de tranzacţionare, nu cumpăraţi de la el. Nu oferiţi niciodată informaţiile de pe card, dacă site-ul nu folosește o conexiune securizată şi dacă reputaţia acestuia este îndoielnică. Verificaţi în browser numele site-ului prin intermediul căruia plătiţi, pentru a observa dacă nu cumva este diferit faţă de site-ul original. Accesaţi site-ul original direct şi nu prin link-uri primite prin e-mail.

PUBLICITATE