Poliția Neamț – Primul weekend din acest an, fără accidente rutiere soldate cu victime

Vineri și sâmbătă, pe raza județului Neamț, nu s-a produs nici un accident de circulație, în urma căruia să rezulte victime omenești.
Este primul weekend din acest an când nu s-au produs accidente rutiere soldate cu pierderi de vieţi omeneşti.
Polițiștii nemțeni recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră preventivă de condus, atât pentru siguranţa lor, cât şi a celorlalţi participanţi la trafic.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Poliția Română le mulțumește tuturor celor care respectă regulile de circulaţie, contribuind în acest mod la creşterea siguranţei rutiere.

~ * * * * ~

Adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor şi efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare, evitând depăşirile care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc extrem de periculoase.

Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, în condiții de ceață, le recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza în funcţie de vizibilitate, să mărească distanţa în mers între autovehicule, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să folosească luminile de întâlnire împreună cu cele de ceaţă.

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!
Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare!
Poliţia Română este la datorie, iar orice încălcare a legii este sancţionată. – notează IPJ Neamț

D.M.B.
PUBLICITATE