Poliția Neamț, moment de reculegere în memoria polițistului înjunghiat zilele trecute

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție al Județului Neamţ au ținut duminică, 23 iulie, începând cu ora 11:00, un moment de reculegere în memoria polițistului din Suceava, care a fost ucis în urmă cu câteva zile.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Momentul a avut loc în fața sediului IPJ Neamț dar și în fața gării din Piatra-Neamț. Momente de reculegere au fost ținute și de polițiștii din județ aflați în serviciu la ora respectivă, au anunțat reprezentanții IJP.

Amintim că o crimă șocantă s-a petrecut, joi seară, pe peronul Gării Burdujeni (Gara Suceava). Un polițist în vârstă de 36 de ani, tată a doi copii, a fost ucis cu multiple lovituri de cuțit. Tânărul de 23 de ani care l-a înjunghiat mortal a fost reţinut, în noaptea de joi spre vineri, sub acuzaţia de omor.

Comunicat IPJ Neamț:
Astăzi, 23 iulie, ora 11.00 polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, alături de colegii din toată țara, au ținut un moment de reculegere în memoria subinspectorului de poliție, post-mortem, Vezeteu Sorin, care și-a pierdut viața la datorie. Momentul de reculegere a fost ținut atât de polițiștii aflați în patrulare, cât și de cei aflați în serviciile zilnice la IPJ Neamț și subunitățile din teritoriu, prin salutul de onoare și folosirea semnalelor acustice și luminoase ale autospecializatelor de poliție. O delegație din partea IPJ Neamț-Biroul Transporturi Feroviare a fost prezentă la ceremonia de înmormântare a colegului căzut la datorie, aducând un pios omagiu familiei îndurerate.

PUBLICITATE