Poliția municipiului Piatra-Neamț – Infracțiuni, accidente și cazuri gestionate în 2016

În anul 2016, Poliția municipiului Piatra Neamț a înregistrat cu 17,6% mai puține infracțiuni sesizate față de anul 2015.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Infracţiunile sesizate, care fac obiectul lucrărilor penale, au un trend descendent faţă de anul 2015, pe genuri de fapte, situația sesizărilor prezentându-se astfel:
• economico-financiare: 288
• judiciare: 1975
• de altă natură: 358

La nivelul poliției municipale s-a promovat sistemul integrat de ordine și siguranță publică, prin conlucrarea și intensificarea activităţilor de patrulare în sistem mixt: poliție-jandarmi, poliție-poliție locală. Astfel, în perioada analizată au fost alocați jandarmi, rezultând o medie de aproximativ 2 jandarmi/zi, dar și polițiști locali pentru patrulare mixtă, cu o medie de circa 3 polițiști/zi .

Prin menținerea ordinii și liniștii publice s-a reușit, comparativ cu anul 2015, reducerea infracționalității stradale cu 51 infracțiuni.
Sesizările din sfera criminalităţii contra patrimoniului, au înregistrat scăderi de aproximativ 21,5 % faţă de anul 2015, diminuarea fiind determinată, în principal, de reducerea semnificativă a infracțiunilor de furt, cu 26,2% mai puține. De asemenea, se consemnează scăderi și în cazul furturile din locuințe, unde diminuarea procentuală este de circa 35,2 % şi în cazul furturilor din autoturisme, de aproape 36 %.

Pe parcursul anului 2016 a fost asigurată de către patrulele de siguranță publică intervenţia eficientă la 4551 de solicitări prin SNUAU 112.
Totodată în cadrul activităților de patrulare, polițiștii au surprins în flagrant 228 de persoane, în timpul sau imediat după producerea infracțiunii, cele mai multe reprezentând delictele contra patrimoniului.

Un aport la trendul descendent al infracționalității înregistrat la nivelul municipiului Piatra Neamț l-a avut și activitatea poliţiştilor de proximitate, care au desfășurat peste 1300 de activităţi în comunitate, din care 193 cu asociaţii de proprietari, 291 în unităţile de învăţământ și au desfășurat 267 de verificări privind deținătorii de arme. Aceștia au intervenit și au aplanat 219 de stări conflictuale și au soluționat 338 de reclamații primite de la cetăţenii care au sesizat anumite aspecte din comunitate.

Structurile de ordine publică și proximitate din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au înregistrat, în anul 2016, 22 de dosare penale privind infracțiunile de contrabandă cu produse accizabile, fiind confiscate aproximativ 3000 de pachete de țigări (60000 de țigarete) susceptibile a proveni din contrabandă. Cele două structuri au aplicat 3639 de sancțiuni contravenționale, pentru abaterile constatate, fiind confiscate bunuri în valoare de 46.850 lei.

În ceea ce privește siguranța traficului rutier în municipiul Piatra Neamț, cauzele principale de producere a accidentelor sunt: neacordare prioritate pietoni (36 de accidente înregistrate), traversări neregulamentare (12 de accidente înregistrate), nerespectare distanțe vehicule (12 de accidente înregistrate).

În mediul urban ponderea accidentelor de circulație s-a concentrat pe bld. Decebal, Gen. Dăscălescu și str. Mihai Viteazu.

În total, în anul 2016, la nivelul municipiului Piatra Neamț, ne-am înregistrat cu 108 de accidente de circulație.
Polițiștii Biroului Rutier Piatra Neamț, au acționat pe parcursul anului pentru combaterea principalelor cauze generatoare, înregistrându-se creșteri la sancțiunile aplicate pentru neacordarea de prioritate pietonilor (+9), abaterile pietonilor (+46), a bicicliștilor (+117) și pentru încălcarea regimului legal de viteză (+239).

Biroul de Investigații Criminale din cadrul poliției municipale, în decursul anului 2016, a înregistrat 1524 de dosare privind săvârșirea de infracțiuni și au soluționat 1595 de cauze penale, fiind dispuse ca măsuri preventive reținerea a 46 de persoane și arestarea preventivă a altor 27 de suspecți.

Aducem în atenția publicului câteva cazuri complexe gestionate de ofițerii și agenții de investigații criminale:

 Activitatea desfășurată în luna ianuarie 2016 desfășurată pe raza municipiului Piatra Neamt si a comunelor arondate, când au fost puse în executate 10 percheziții domiciliare și 4 mandate de aducere. Acestea au condus la identificarea a patru bărbați bănuiți de săvârșirea a 8 fapte de furt calificat, din locuințe și societăți comerciale. Față de trei dintre aceștia a fost luată măsura reținerii si arestării preventive, fiind recuperată suma de 40.000 lei.

 Activitatea desfășurată în luna martie 2016 de lucrătorii BIC, cu sprijinul BAI Neamț și SAS Neamț, ce a condus la identificarea unui bărbat din Piatra Neamt, în sarcina căruia s-a reținut comiterea a 10 infracțiuni de furt din locuințe. Persoana a fost reținută si arestată preventiv, fiind recuperat jumătate din prejudiciul cauzat, respectiv suma de 50000 lei

 Activitatea desfășurată în luna august 2016, când, cu sprijinul SAS Neamț, SIC Vaslui, BIC Bacău, BIC Vatra Dornei și Secția de Poliție Rurală nr. 4 Târgu Neamț, au fost efectuate descinderi simultane la Penitenciarul Bacău și la locuința unui bărbat din zona Târgu Neamț. Cu ocazia perchezițiilor desfășurate a fost administrat probatoriul în două fapte de înșelăciune în formă continuată, comise prin metoda Accidentul,în dauna a două părți vătămate. A fost recuperat aproximativ 30% din valoarea prejudiciului total de 47000 lei, cercetările fiind continuate în colaborare cu celelalte structuri susmenționate pentru documentarea întregii activități infracționale.

Și în acest an, prioritatea Poliției municipiului Piatra Neamț rămâne asigurarea climatului de siguranță publică, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii pe raza de competenţă şi destructurarea grupărilor infracţionale.

D.M.B.
PUBLICITATE