PNL Neamț: Ionel Arsene ar trebui să își dea demisia de onoare din funcția de președinte al CJ Neamț

PNL Neamț solicită demisia lui Ionel Arsene, președintele PSD Neamț, din fruntea Consiliului Județean în urma anunțului că ”procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea acestuia pentru 24 de ore, începând cu data de 18 ianuarie 2018”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ionel Arsene ar trebui să își dea demisia de onoare din funcția de președinte a Consilului Județean. Prezumția de nevinovăție rămâne valabilă, însă conducerea Consiliul Județean Neamț trebuie asigurată în permanență în interesul cetățenilor. PNL Neamț cere demisia acestuia, iar grupul consilierilor județeni liberali este pregătit să participe la consultări cu colegii din celelalte formațiuni politice, din Consiliul Județean Neamț, pentru a asigura continuitatea proiectelor CJ Neamț.

Avem încredere în imparțialitatea celor din Justiție care se ocupă de acest dosar și că vor da soluții corecte, în acord cu legea, în cauza de față.

Potrivit comunicatului oficial remis de Direcția Națională Anticorupție Ionel Arsene ”la data faptelor deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, a fost reținut sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență”.

Comunicat PNL Neamț

PUBLICITATE