Piroman din Borlești, încarcerat pentru că nu a respectat măsura arestului la domiciliu

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Borlești prin activitățile curente desfășurate în teren au verificat respectarea măsurii preventive impuse de instanța de judecată unui tânăr de 17 ani, din localitate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Acesta a fost arestat la domiciliu în data de 09.06.2017 pentru săvârșirea infracțiunii de privind tentativa de distrugere prin incendiere.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul nu respectă obligațiile impuse prin această măsură, lipsind în mai multe rânduri de la domiciliu.
Prin urmare polițiștii au sesizat instanța de judecată pentru luarea unei măsuri preventive mai severe, iar la data de 01.08.2017 a fost emis mandatul de arestare preventivă.

Tânărul a fost depistat ieri și încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. Reamintim faptul că Poliţia Română, prin structurile operative, verifică periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.

PUBLICITATE