Piatra-Neamț: Un pepene a făcut spume, la propriu. Kaufland reacționează!

Ca urmare a articolului Piatra-Neamț: Un pepene a făcut spume, la propriu, după ce a fost cumpărat dintr-un magazin, Kaufland România aduce următoarele precizări: 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Pornind de la situația semnalată, am demarat verificări la raionul de pepeni din magazinul din Piatra Neamț, dar și în depozit, în urma cărora confirmăm că toate produsele sunt conforme și respectă toate standardele de calitate și siguranță.

Conform procedurii în vigoare, la livrarea în magazin, pepenii au venit însoțiți de declarație de conformitate din partea furnizorului local, ce atesta că erau buni de consum. Produsele au fost păstrate în condiții optime de depozitare, cu temperaturi controlate de 10-12 grade Celsius, care asigură prospețimea, calitatea și siguranța tuturor fructelor și legume. De asemenea, de-a lungul zilei, au avut loc mai multe controale de prospețime la raft. 

Menționăm că produsul a fost achiziționat de client acum două zile, drept pentru care este necesară verificarea condițiilor în care produsul a fost păstrat.

Pentru că satisfacția clienților e foarte importantă pentru noi, ne angajăm să returnăm banii pe loc în cazul în care un client este nemulțumit, indiferent de motiv.   

Rămânem la dispoziția clienților pentru a remedia prompt orice neplăcere la numărul de telefon gratuit 0800.080.888, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00 și sâmbătă de la 8.00 – 17.00. 

PUBLICITATE