Piatra-Neamț: Un conducător auto a accidentat o femeie pe trecerea pentru pietoni

În ziua de 8 februarie, poliţiştii rutieri din cadrul poliţiei municipiului Piatra Neamţ au fost sesizaţi de către o femeie, din Piatra Neamţ, despre faptul că a fost victima unui accident rutier.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conducătorul auto, un bărbat de 38 de ani, din Piatra Neamţ a transportat iniţial victima la spital, după care s-au prezentat împreună la Poliţia Piatra Neamţ.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti, a rezultat că în aceeaşi zi, în timp ce bărbatul conducea un autoturism în Piaţa Mihail Kogălniceanu, nu ar fi acordat prioritate de trecere femeii în vârstă de 33 de ani, care se afla în traversarea străzii, pe care a accidentat-o.

Conform procedurii, ambii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Poliția Română recomandă celor care pornesc la drum la sfârșitul acestei săptămâni să conducă prudent, să adapteze permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic, iar înaintea efectuării oricărei manevre rutiere să se asigure temeinic. Pentru un week-end în siguranță şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, recomandăm conducătorilor auto să se intereseze cu privire la condiţiile de deplasare existente pe traseul pe care urmează să îl parcurgă.

Pe porţiunile acoperite cu ninsoare sau polei este indicat să nu viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp! Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor! Folosiţi cu precădere frâna de motor!

Întotdeauna trebuie păstrată în mers o distanță suficientă față de partenerii de trafic, pentru a putea opri autoturismul în condiții de siguranță în caz că acest lucru este necesar. Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

În afară de sancționarea cu amendă, polițiștii rutieri vor reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberând șoferului o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație. În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile.

Pietonilor le recomandăm să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă. Asiguraţi-vă temeinic şi traversaţi drumurile numai după ce sunteţi siguri că o puteţi face în condiţii de siguranţă!

PUBLICITATE