Piatra-Neamț – Un bărbat a murit după ce cabina unui TIR a căzut peste el


Un bărbat în vârstă de 46 de ani și-a pierdut viața, astăzi (22 octombrie), în timp ce efectua reparații la un TIR, iar cabina a căzut peste el. Incidentul s-a întâmplat în jurul orei 12:00, în zona Ocol din Piatra-Neamț

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din primele informații, bărbatul avea 46 de ani și era din Negrești. Acesta efectua reparații la un TIR, iar cabina a căzut peste el și bărbatul a decedat pe loc. Din fotografii se poate observa că susținerea TIR-ului era făcută cu suporturi improvizate, bucăți de lemn care să sprijine cabina. Polițiștii vor face cercetări pentru a stabili împrejurările accidentului.

„La locul intervenției s-a deplasat o autospecială descarcerare cu trei subofițeri, o autospecială de apă și spumă de capacitate medie și o ambulanță SMURD de terapie intensivă. S-a constatat că bărbatul era decedat fiind surprins de cabina tirului.” – a declarat purtătorul de cuvânt ISU Neamț

D.M.B.
PUBLICITATE